2010-06-03 „Delegaţia Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor participă la lucrările Conferinţei Mondiale de Dezvoltare în Telecomunicaţii” 

Delegaţia MTIC participă la lucrările Conferinţei Mondiale pentru Dezvoltarea Telecomunicaţiilor, care se desfăşoară în perioada 24 mai - 4 iunie la Hyderabad, India.

În cadrul acestui forum mondial specializat sub egida ONU, delegaţia Republicii Moldova în frunte cu Mihaela Iacob, viceministrul Dezvoltării Informaţionale şi Comunicaţiilor, în componenţa căreia intră şi reprezentanţi de la Î.S."Radiocomunicaţii": Valeriu Elaş, director general şi Veaceslav Pascal, director tehnic a avut o întrevedere de lucru cu Directorul Biroului UIT pentru Dezvoltarea Telecomunicaţiilor, dl Sami Al Basheer Al Morshid.

 

Dna Mihaela Iacob a informat reprezentanţii acestei importante agenţii specializate ONU despre evoluţiile curente în dezvoltarea politicilor naţionale de dezvoltare a Societăţii Informaţionale, urmând cele mai actuale tendinţe în domeniu la nivel global. Părţile au salutat faptul, că o bună parte din recomandările UIT în domeniul dat, sunt deja în plină implementare în Republica Moldova.

Directorul Biroului pentru Dezvoltarea Telecomunicaţiilor a remarcat în mod deosebit contribuţia Ministerului Tehnologii Informaţionale şi Comunicaţii al Republicii Moldova în realizarea unei serii de evenimente la nivel regional al Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, cum ar fi în primul rând găzduirea forumurilor regionale UIT pentru ţările din Europa şi CSI privind dezvoltarea reţelelor de următoare generaţie şi pe bandă largă din august 2009 şi mai 2010.

De asemenea, a fost menţionată realizarea cu succes sub umbrela şi cu participarea financiară a UIT în Republica Moldova a proiectului pilot „Crearea punctelor de acces public la Internet pe bandă largă în zonele rurale". În cadrul proiectului au fost deschise 20 de puncte de acces public la Internet în baza oficiilor poştale în diferite localităţi rurale din ţară, dotate cu computere şi echipamente moderne de comunicare. Această reţea urmează a fi dezvoltată ulterior de către „Poşta Moldovei", pentru a facilita accesul la informaţie şi la noile tehnologii informaţionale a cetăţenilor din zonele rurale.

Dezvoltării de mai departe a acestui model şi multiplicării lui în ţările din regiune urmează a-i fi acordată o atenţie sporită în cadrul vizitei de lucru a dlui Sami Al Basheer Al Morshid în Republica Moldova preconizate pentru luna august curent.

Conferinţa Mondială pentru Dezvoltarea Telecomunicaţiilor este organizată de către Biroul UIT de Dezvoltare a Telecomunicaţiilor o dată la 4 ani şi are drept scop ajustarea politicilor UIT în domeniul dezvoltării societăţii informaţionale la nivel global. Evoluţiile tehnologice, precum şi riscurile pentru dezvoltarea sectorului emergent al tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor impun formularea unei agende internaţionale în acest domeniu şi implementarea unor politici publice bine gândite pentru a stimula dezvoltarea direcţiilor de perspectivă în domeniu şi facilitarea accesului cetăţenilor la noile servicii ale Societăţii Informaţionale moderne.